Viata intre Vieti – Nivelurile
Dupa cum scriam si in alte postari pe aceeasi tema, nu toti cei care au o sesiune QHHT merg si in lumea spiritelor, ci doar cei care sunt pregatiti pentru aceasta experienta.
Ce urmaresc cu acesta serie este sa prezint marturii de dincolo. Nu e asa cum am fost invatati, nu exista rai si iad, ci doar o alta realitate foarte organizata si bazata pe niste reguli clare, care se aplica cu iubire, pentru binele cel mai inalt al sufletelor.
Ca si referinta pentru cei care ar dori sa afle mai multe despre acest subiect, va recomand trei carti care pe mine m-au luminat in ceea ce priveste lumea de dincolo: Dolores Cannon, Between Death and Life, Michael Newton, Calatoria Sufletelor si Annie Kagan, The afterlife of Billie Finger.
V. Pe unde ai iesit din corp.
D. A fost un transfer, nu am iesit pe undeva anume. Acum ma simt foarte liber.
V.Descrie ce vezi.
D. Arata aproape ca un oras, parca nu e nici o diferenta. Sunt multe case si peste tot e asa, un fel de ceata albicioasa care imi da un sentiment de liniste. E multa lume cu mine si sunt multi cunoscuti.
V. Cum arati?
D. Am o camasa alba cu maneci, gen roba, e lunga pana la pamant. In picioare am sandale. Ceilalti arata la fel.
V. Ce urmeaza sa faci aici?
D. Toata lumea se pregateste oentru un eveniment. E placut aici, toti sunt prietenosi. Fiecare povesteste cate ceva. E un lic odihnitor.
V. Hai sa vedem evenimentul care se pregateste!
D. A fost un razboi si foarte multa lume a venit. Stiam ca se va intampla. Cei care vin acum, din razboi, sunt confuzi. A fost un razboi care, teoretic, e religios, dar practit, e tot razboi.
V. Ce se intampla cu ei cand ajung acolo.
D. Le trebuie ceva timp sa se acomodeze. E schimbarea care s-a petrecut la 1848.
V. Care e rolul tau acolo?
D. Ceva destul de greu de definit: ceva ce tine de degete si cu numarat si cu …nu stiu…e ceva…pufos pe care numar sau tin evidenta. E ceva legat de cei care au venit si de cei care or sa plece.
V. Ai pe cineva anume in grija, sau despre toti numeri acea chestie pufoasa?
D. Pentru mai multe persoane. Mai sunt si altii ca mine care fac asta. Noi stam asa, intr-un fel de semiluna, iar de sus se vede Pamantul ca o tigaie.V. Dupa ce numeri, ce faci cu ce afli?
D. Nu fac nimic, se proceseaza. E programare, de fapt, pentru vieti. Pe cei care au venit, tine cont de ce au facut si de ce mai au de facut.
V. Cine stabilieste ce mai au de facut? D. Altineva, ca suntem pe niveluri.
V. Cum e nivelul pe care esti tu? D. Destul de sus, de aia e totul in ceata.
V. Cate niveluri mai sunt deasupra ta? D. Trei, si totul arata ca un fel de stadion roman.
D. Poti sa vezi ce e in nivelurile de deasupra ta? D. Da, pot sa vad, dar nu pot sa inteleg.
D. Deci nu ai acces acolo. D. E ceva frumos, dar e o ceata totala.
V. Cate niveluri sunt sub tine? D. Sapte. Acolo pot sa privesc, e din ce in ce mai multa lumina. In jos nu e o problema sa vad sau sa inteleg ce e acolo.
V. Hai sa mergem in nivelul chiar de sub tine! Cum e acolo?
D. Sunt multe lucruri ca din metal, ca un fel de mese cu scaune. Sunt centre de comanda, de urmarire. Cei de aici se ocupa de energie. Energia care vine de la Sursa. Noi suntem ca intr-un filtru.
V. Cum se schimba energia dupa ca trece prin filtrul de aici?
D. Isi micsoreaza intensitatea pentru ca e mai usor de inteles pentru cine are nevoie si depinde de nivelul pe care se afla fiecare. Nu sunt diferiti cu mult de mine, E alta tehnologie, e vorba de cum se lucreaza cu ea.
V. La un alt nivel mai jos ca asta, cum e?
D. Sunt multe lucruri din metal, si cu cat cobori, cu atat sunt mai dense, mai line, mai solide.
V. Daca vrei, poti sa treci prin toate nivelurile, sa vedem cu e fiecare.
D. Toare se ocupa de energie. Fiecare filtreaza o bucata.
V. Poti sa descrii filtrul?
D. Teoretic, asta e forma, ca de amfiteatru.
V. Tu ai facut vreodata parte din nivelurile de mai jos de tine? D. Da.
V. Si cum ai ajuns la nivelul la care esti acum? D. Depinde de ce faci: cu cat reusestinsa sa transformi mai multa energie, cu atat avansezi in sus.
V. Cum poti sa transformi energia? Explica-mi ce faci tu.
D. E similar cu rugaciunea. Energia care vine de la Sursa, e foarte transparent si ca si cum ai pune mana la curent. Se simte ca un curent. Vine usor din spate si trece printr-un fel de aparat. Cand iese, e deja transformata si e mai …aici totul e oarecum liniar…kumina vine din spate, trece prin, si se duce spre ceva,
V. Cum arata aparatul prin care trece? D. E ca un tub. E ceva comun, filtrul e parte din corpul meu.
V. Si acum, dupa ce ai filtrat energia, inteleg ca ai avansat si acum lucrezi cu numere si cu chestia pufoasa. D. Da. V. Unde iti place mai mult, acolo unde filtrezi energia sau unde numeri?
D. E mai frumos de flitrat pentru ca nimeni nu judeca pe nimeni. Chiar si cand numar. Nu noi luam deciziile.
V. Pe tine te-a numart cineva? D. Da, intotdeauna e ceva.
V. Ce a rezultata in urma numaratorii tale dupa ce ai ajuns aici din viata din care tocmai ce ai venit? Ai luat o decizie?
D. Nu, dar oricum, e placut sa fii parte din ceva. Imi place aici partea de lucru de energia, partea cu filtrarea energiei.
V. La nivelul tau nu mai filtfezi energie. D. As putea sa schimb.
V. E un loc foarte placut aici. Ai vrea sa mai pleci de aici? D.Asa e modelul, din cand in cand. E vorba de experienta.
V. Cine stabileste modelul dupa care vii si pleci?
D. Mai nou, il fac singur si iese mai bine. Oricum, e placuta privelistea, cum se vad nivelele dintr-o singura privire. Nu e ca si cum te-ai uita pe geam, cand te uiti spre ceva, esti direct acolo..
V. La fel se intampla si cand privesti catre nivelele de mai sus?
D. Intr-un fel, doar ca acolo nu poti sa privesti. Vin si cei de mai sus pe la noi, ca o verificare, dar nu de calitare, ci ca o verificare cu ajutor.
V. Hai sa mergem la momentul in care esti verificat si ajutat. Cum arata cel care a venit la tine?
D. Nu are forma, e doar asa, ca o lumina.
V. Ce sentiment ai? D. De bucurie. Vine, trece. E ca un transfer instant.
Leave a Reply