Cunoasterea de sine

Educatia primita in familie, educatia primita in societate si cea primita la biserica se bazeaza aproape in intregime pe lumea exterioara fiintei noastre. Datorita acestui mod de a privi lumea si pe noi insine cautam explicatii pentru tot ceea ce ni se intampla in afara noastra.
Cel mai adesea, cand vine vorba de nereusitele noastre, cautam explicatii in afara noastra incercand sa gasim doar cauze externe care au dus la esec.

Cultura noastra nu ne invata sa privim in noi, in interiorul nostru. Accentul se pune pe circumstantele din viata noastra. Pentru fiecare vine un moment in viata cand incepem sa privim si spre interior. Momentul acesta apare, de cele mai multe ori, cand suferim o pierdere majora (divort, pierderea serviciului sau a unei persoane aproipate, etc).

A privi spre interior, avand o asa educatie, nu este usor. E necesar un oarecare curaj pentru a fi obiectiv cu noi insine si a ne autoanaliza. In opinia mea, cand un om isi face o autoanaliza mai profunda, atunci se intampla o adevarata maturizare.

Prin auto analiza dobandim ceva extrem de important, ceva ce ne va fi de mare folos in viata: acceptarea noastra, a fiintei noastre asa cum suntem, “imperfecti”, si de aici vom putea sa-i acceptam si pe ceilalti (care ne-au gresit) cu mai multa intelegere.

Tot prin autoanaliza invatam sa ne iubim pe noi insine. Aparent iubirea de sine pare ceva ce noi toti detinem. In realitate cei mai multi dintre noi nu ne iubim pe noi insine. Suntem critici, aspri sau dezamagiti cu propriul sine.

Dobandind iubirea si acceptarea propriului sine vom reusi sa iubim si sa acceptam si pe ceilalti, cu adevarat, asa cum sunt ei, “imperfecti” ca si noi insine.

Un parinte aspru si critic cu copilul sau nu va face decat sa-i creeze acestuia din urma ideea ca nu e bun de nimic si ca e nedemn de iubire. La randul lui acest copil va deveni un parinte la fel de critic cu propriul copil, in felul acesta perpetuandu-se ideea de a nu fi demn de iubire. Frica de a nu gresi ne paralizeaza de multe ori actiunile.

Curajul de a fi “imperfect” se dobandeste cu greu, dar reprezinta un mare castig pentru fiecare din noi. Intr-o autoanaliza facuta cu ochi obiectivi vom sesiza ca nu circumstantele de viata sunt cele care ne-au influentat calea in totalitate ci propriile noastre alegeri.

Circumstantele nu conteaza, doar starea de spirit conteaza – Bashar

Modul in care am ales sa ne comportam intr-o anumita situatie va defini consecintele actiunilor noastre. Daca ajungem sa ne simtim victime ale vietii, vom da vina pe aceasta pentru ceea ce se intampla. Daca alegem sa depasim o situatie, intotdeuna vom iesi invingatori pentru ca alegem sa actionam.

Activ versus pasiv. A actiona duce la creearea unor situatii care ar putea fi benefice. A ramane pasiv nu creeaza nimic nou.

Nu in ultimul rand prin autoanaliza dobandim iertarea. Iertarea fata de noi insine aduce cu sine si iertarea celorlalti si a situatiilor de viata. Acceptarea, iubirea si iertarea sinelui si a celorlalti aduc in viata noastra linistea sufleteasca de care toti avem nevoie pentru a ne bucura de tot ceea ce ne inconjoara. Aceste trei minunate lucruri obtinute prin autoanaliza ne vor da bucuria de a intampina viata cu inima deschisa si cu o perceptie mult crescuta a binelui, a frumusetii si gratiei Divine care ne inconjoara.

Prin iertare se opreste roata Karmei – Legea Unitatii