Drumul de cristal

C. Vad o stanca imensa in fata mea, goala, ca si cand ar fi un munte gol si am coborat aceasta stanca la baza ei. E ca intr-o prapastie cumva. Nu am nimic in jur, e numai stanca asta in fata. E gri inchis, fara vegetatie.
V. Stai cu picioarele pe ea?
C. Nu simt ca as avea pamant sub picioare, dar nu simt nici gol, e ca si cum as pluti, n-am nimic sub mine. Picioarele parca sunt niste labe gri inchis si cu un deget mare urias. Si degetele sunt mari.
V. Si mai sus? Corpul ce forma are?
C. E ciudat…parca are figura de desene animate.
V. Excelent! Descrie-l, forme, culori, ne intereseaza tot.
C. E gri, e mic, are niste…ceva ca niste colti, dar nu sunt de fildes, sunt moi ca si restul pielii si capul e mic si parca are doua urechiuse…il vad din lateral…dar nu stiu daca sunt urechi, nu par urechi, asa mici. E ca o aratare de desen animat! Nu am mai vazut asa ceva! Ochii nu ii vad, ca sunt in lateral, dar ii percep bulbucati ca de broasca si pielea …nu stiu daca are solzi, dar pare solzoasa ca pielea de picior de animal. E vanjos, solid in felul lui, mic si indesat.
Percep o zona luminoasa, cu soare, care nu imi e prea prielnica. Nu vad soarele, vad doar lumina. Nu ma deranjeaza, dar nu cunosc lumina asta. E ca si cum ar fi ceva nou.
V. Iti deranjeaza ochii sau pielea?
C. Nu, e mai mult ca o curiozitate. E o lumina constanta, e peste tot. Da, e chestie noua.
V. Privind in jos, in prapastie, unde ti s-ar parea ca locuiesti, jos sau aici, la pajiste?
C. Parca totusi realizez ca nu e o prapastie, e ca un zid. Cred ca locuiesc jos.
V. Daca nu ai nimic impotriva, hai sa mergem sa vedem unde locuiesti. Descrie-mi ce vezi.
C. E ca si cum as locui in blocul asta de piatra, dar nu e propriu-zis o locuinta, am intrat acolo pur si simplu.
V. Cum e inauntru? Descrie-mi ce simti, ce vezi!
C. Percep ceva zone mai luminate decat stanca, dar nu e lumina, e materia mai putin densa.
V. Te poti plimba dupa bunul plac in interiorul stancii?
C. Nu prea mult, nu sunt spatii largi. E totusi materie.
V. Si totusi tu te misti prin ea.
C. Da.
V. Cum percepi ca te misti, in functie de densitate?
C. Unde e densitatea mai mica, ma misc, merg. E ca si cum ar fi pamant. Unde e densitatea mai mare, nu o percep, trec prin ea. E mai luminata si mai putin densa, nu e lumina efectiv. E culoarea mai deschisa, gen argila.
V. Cum e pentru tine sa fii in interiorul stancii?
C. Sunt acasa. Nu vad pe nimeni prin jur, dar nu am utilitati, nu am nmic acolo, pamant numai.
V. Cum te simti acasa, cum iti este cand esti acasa?
C. Ma simt greoi. (observati exprimarea la masculin. Subiectul e femeie.)
V. Acasa, in stanca, te simti greoi, iar afara simti ca plutesti. Care este viteza de miscare in afara stancii?
C. O fractiune de secunda. Un gand. In stanca ma misc cu pasi.
V. Iti place sa locuiesti in stanca?
C. E chestie de obisnuinta, nu pot sa spun ca imi place sau nu. Iubesc zona din stanca care e moale, care e pamant. Ma simt bine acolo. Nu am un loc anume prin care intru in stanca. Locuiesc aici de sute de ani. Simt o rigiditate in felul meu de a fi, de a ma schimba, la fel ca si stanca. Nu ma deranjeaza rigiditatea stancii pentru ca o patrund imediat. E asa de monotona viata acolo!
V. Ce faci toata ziua, ce faci cu timpul tau?
C. Am gasit mai multi ca mine care lucreaza. Arata la fel ca mine. Au chestiile alea care arata ca niste ….sunt ca niste colti de elefant, dar gri, si nu sunt tari ca fildesul. Se misca asa, ca robotii. Picioarele mari si scurte si talpile mari…bratele sunt foarte scurte care stau doar indoite din cot, dar nu vad degete.
V. Ce anume lucreaza ei?
C. Ceva la pamant. Ca si cum ar amenaja un drum din pamant. Lucreaza in interior la un drum scurt si lat, din pamant. Sunt vreo sapte, cei care lucreaza. Nu vorbim, comunicam telepatic, ne intelegem, dar nu prea comunicam. Fiecare stie ce are de facut.
V. Care e treaba ta? Tu ce ai de facut?
C. Ii supraveghez. Cred ca ma ocup de lucrare, mai mult, decat de ei, adica eu supraveghez sa iasa lucrarea. Stiu ce e de facut. Stii ce e curios? Ca se pare ca urmeaza sa pietruiasca drumul asta cu nestemate.

V. Ce culori au pietrele?
C. Violet spre argintiu.
V. Care e scopul acestui drum pietruit cu nestemate?
C. Pentru omenire. Sa-i deschida, sa ii lumineze.
V. Ce pot face aceste pietre? Care este carecteristica lor?
C. Cred ca au o energie…prima impresie a fost ca le indrepti in sus, catre pamant, cu varful in sus, ce de acolo trece prin acest pamant dens, iese la suprafat si ajuta oamenii, ca o oglinda care reflecta.
V. De unde sunt pietrele, unde le gasiti?
C. Din pamant, e o cariera.
V. Ati mai avut si alte lucrari de genul acesta?
C. Acum sute, mii de ani in urma. Era diferita, asa ca un zig-zag, ca flacari de foc cand le desenezi. Alta culoare, dar nu violet. Scopul ei era cumva sa ocroteasca oamenii de pe pamant.
V. E planeta Pamant cea de care vorbim aici?
C. Prima impresie a fost ca e Pamantul, dar lucrarea de mai demult nu a fost pentru oameni, cea cu flacara. Nu era un drum acela, era ca un desen cu flacari care erau aruncate.
V. Hai sa ne intoarcem la drumul pe care il construiti acum. Pietrele cu care urmeaza sa fie pavat, cum sunt?
C. Sunt mici, asa cum sunt bucatile de crital de pe o geoda, cumva. Acoperim suprafata aceea care nu e prea mare, dar munca e grea. E laborioasa, meticulosa.
V. Ceilalti sapte, care lucreaza, sunt la fel de mult timp in stanca, ca si tine?
C. Sunt mai tineri. Nu au unelte, nu muncesc fizic, nu stiu cum fac asta.
V, Fii atent la ce isi spun intre ei.
C. Spun ca e greu. Nu stiu din ce punct de vedere, nu fizic, e dificil cumva.
V. Ei se duc la cariera si aduc pietrele?
C. Am vazut langa cariera un utilaj, dar doar acolo, atat.
V. Cum sunt transportate pietrele pana la drum?
C. Cu acel utilaj, dar acum nu se misca, utilajul.
V. Aveti sexe diferite sau sunteti tot la fel?
C. Nu percep decat barbati.
V. Exista si varianta feminina?
C. Da, ele sunt acasa, mi se spune.
V. Cum arata ele?
C. Sunt la fel, doar ca nu asa mici si indesate. Sunt un pic mai subtiri.
V. Hai sa mergem pana la tine acasa!
C. Cand am ajuns acasa am vazut o sotie si trei copii. Traim in parteneriat. Copiii sunt doi baieti si o fetita. Au scoli si invata despre cristale, despre puterile lor.
V. Copiilor le place ce invata despre cristale?
C. Da, sunt incantati.
V. Care e treaba sotiei?
C. Are grija de copii, ii supravegheaza. Nu exista activitati de mancare. Folosim energie ca hrana si o luam respirand. Nu exista sentimente. E doar nucleul de familie, senzatia de procreere ca trebuie sa fie nucleul ca sa ai copii. Ramanem impreuna cat crestem copiii. Locuinta e ca o gaura, gen grota, in pamant. Nu vad altceva, nu sunt alte necesitati.
…..
V. Intr-o alta zi importanta….ce faci acum, ce vezi?
C. Percep ca ziua asta se refera la un copil care cumva a evoluat si a capatat o anumita luminozitate, emana lumina, ca o raza, ca o lanterna, care iese din frunte si se duce in fata. Totul vad in lateral.
V. Cum a ajuns asa? Cum s-a intamplat?
C. Dupa scoala. Se pare ca el e mai dotat ca altii. Mi se pare firesc ca s-a intamplat. Va fi sef peste toata comunitatea. E genul de putere spirituala, cumva. Va lumina mai mult in afara, va ajuta mai mult. E ca si cum ar avea cristalele care sunt pe drum, in el. Doar prin el realizeaza ce realizeza acele cristale. Nu am nici un sentiment despre asta. Ca si cum asta ar fi fost un scop al meu. Afara din pamant va lumina, peste tot. Nu va ramane aici. E special facut sa fie afara. Ceea ce faceau cristalele, face el acum. Pe masura ce vorbim, se mareste lumina asta si se extinde afara mult. Nu-i mai vad corpul percep numai lumina. E o lumina buna, e alb stralucitor.
….
V. O alta zi importanta…ce faci acum, ce vezi?
C. Percep ca m-as transforma ca si corp, ca nu mai am corpul ala. Acum am un corp plat, extins, in sensul de plat, pe orizontala. Nu am picioare, ma misc pur si simplu. Se pare ca ma cam trec, nu cred ca e imbatranire, e ca si cum s-a dus timpul meu pentru ca mi-am indeplinit misiunea.
V. Ce urmeaza sa faci acum?
C. Se pare ca forma asta e ca si cum nu as mai conta. Ramane acolo si nu stiu daca dispare, dar nu vad o descompunere. Dispare in timp. Spiritul nu cred ca mai era in corpul ala.
V. Daca vrei, putem sa mergem exact la acel moment, sa vedem ce se intampla.
C. Nu pot sa zic ca acel corp latit nu mai are viata, e ca si cum spiritul s-ar reduce odata cu corpul, S-ar integra cumva, in materie, in timp, in tot ceea ce exista acolo. S-ar disipa ca un abur. Se integreaza in jur, in tot ce e. Nu ramane acolo pentru totdeauna. Se formeaza altceva din materia respectiva, se transforma, dar nu stiu in ce. Nu se tranforma in acelasi tip de fiinta. Parca ies din stanca dupa un timp. Cred ca atunci cand se petrece disiparea, ies din stanca.
V. Vrei sa vedem ce se intampla dupa aceea? Hai sa mergem la momentul cand iesi din stanca!
C. Percep un abur, fara culoare, plat, ca o coala. Se duce la Sursa.
V. Vrei sa vedem cum arata Sursa? Hai sa mergem acolo! Descrie-mi ce vezi, ce percepi.
C. Vad o imagine ca de nori cenusii, densa, nu pufoasa, ca norii. E un gri deschis. E o zona intinsa ca un cer innorat, gri. Imi caut locul. Am un loc. Ca si cum ar fi un raft, dar nu e un raft. E ca si cum ai aseza un obiect intr-un raft.
V. Cum e sa stai acolo?
C. E firesc. Si am perceptia ca stau un timp si dupa aia o sa trebuiasca sa plec. E neutru, ca stare. E ca si cum ai sta ca sa iti vina randul sa pleci.
V. Unde urmeaza sa pleci?
C. Nu stii. Am vazut ca vine ceva ca o pasare, gen inger, si iti spune ca trebuie sa pleci. Cam o suta de ani astepti. Doar stai si te odihnesti in timpul asta, nu faci nimic altceva.
V. Care a fost scopul acestei vieti pe care tocmai ai vazut-o?
C. Sa creez acel copil cu puterea aia. A fost ca o menire a mea.